Cine e Petruţa Şerban
Cine să fie? O tipă care s-a născut uşor, într-un 1 Octombrie cu soare şi brumă multă. A început să citească pe la doi ani, iar la trei distra musafirii părinţilor citind din ziare şi cărţi. La patru ani scria de mînă şi de tipar, desena şi socotea. Clasa întîi a fost una cu plictis pentru că nu îi mai oferea nicio provocare. Dintr-a doua, a început să ia şcoala în serios, a mers la liceu, apoila Facultatea de Geografie, numai pentru că nu a ştiut că în anul acela erau doar “doi pe loc”la Facultateade Filologie din Cluj, unde şi-a dorit să fie studentă. A fost desenator tehnic la o fabrică din Tîrgovişte, apoi au urmat mulţi ani de muncă în Editura Corint, unde făceam cartografie și redactare pentru atlase şi colaborări cu alte edituri din Bucureşti şi din ţară.
Cum se împacă geografia cu poezia?
Aş folosi un timp trecut, de genul: cum s-a împăcat geografia cu poezia. Păi… s-au împăcat bine. În şcoală scriam poezie şi mergeam la olimpiadele de Geografie unde luam premii. Apoi, în facultate, Geografia nu m-a mai lăsat să fac poezie, dar am iertat-o repede, pentru că prin ea am trăit un gen nou de satisfacţie creatoare: cartografie şi redactare pentru atlase, manuale şi auxiliare şcolare. Apoi munca cu cărţile, printre cărţi. După plecarea mea de la Ed. Corint în 2007, geografia nu a mai intrat în sfera preocupărilor mele decît foarte puţin.
Poezia tehnoredactării
Ei, cu tehnoredactarea e o altă poveste. N-o să crezi poate, dar tehnoredactarea chiar are poezia ei. Există un balet al imaginilor şi-al cuvintelor. Îl priveşti, asculţi muzica pe care se fac piruetele şi se nasc alte imagini, alte cuvinte. Merg aproape mînă-n mînă. Mi s-a întîmplat de multe ori să mă opresc după cîteva pagini de tehnoredactat şi să scriu ceva.
Cu lirismul s-a întîlnit prin clasa a IV-a. Cam dintr-a V-a a început să meargă la olimpiadele şcolare şi au venit şi primele premii literare: un loc I şi un loc II la Festivalul literar “Moştenirea Văcăreştilor” (care la vremea aceea se numea “Urmaşii Văcăreştilor”). Această aventură a dorinţei de a cunoaşte a continuat şi a fost recompensată cu alte premii la olimpiade de Limba romînă, Engleză şi Geografie. Din clasa a XI-a a devenit membră a Cenaclului Literar al liceului, condus de profesor Minodora Platcu, cea care îi va trimite (fără să ştie Petruța) cîteva poezii la concursul naţional “Tinere condeie”. Pentru locul I obţinut la acest concurs, premiul a fost participarea în Tabăra Naţională de Creaţie Literară şi Artistică “Excelsior”, Suceava, 1988. A fost o experienţă fabuloasă despre care afirmă fără nicio teamă că ”mi-a marcat întreaga existenţă de creator de interior”, cum s-a numit ea însăși în toţi anii care au urmat. ”Păstrez tot ce am scris în perioada de dinainte şi după “Excelsior” aşa cum păstrez şi amintirea anilor în care n-am scris nimic.”
Flirtul cu proza
Scriu şi proză. Am cîteva fragmente dintr-un roman început acum cîţiva ani, care se cheamă Gîndurile omului de ceară. N-am mai scris la el, pentru că după moartea mamei mele din 10 februarie anul acesta am început Unicul dor – Jurnal de orfană, un roman jurnal, de o adîncă introspecţie zic eu, cu personaje reale şi cu un grad de fictiv al acţiunilor lor, de sub 10%. Ele vor urma volumelor de poezie Viaţa între paranteze drepte, Ed. Grinta, 2012, Negru sub alb, Postit-uri pentru Mon amour ...
Cum e văzută poezia la noi?
Bine. Adică este văzută, căutată, citită. Uimitor mi se pare cu cîtă uşurinţă se propagă şi se consumă în spaţiul virtual, vezi Facebook, de exemplu. Ce să spun, se scrie mult şi se publică mult. Unii se străduiesc aproape ostentativ să se facă auziţi, alţii merg în vîrful picioarelor dar mă bucur că se aud „Vocile”, şi mă refer la cei despre care se poate spune că au o operă. Ar trebui, cred eu, să fim fericiţi în fiecare zi că ne sunt contemporani.
Inspirația vine de peste tot
Mmm…dacă cineva ar încerca să caute “teme” în poezia mea, nu cred că ar găsi mai mult de două: iubirea şi viaţa cu toate ale ei. Iubirea mea, care este una toropitoare, uneori calmă, alteori vulcanică, răscolitoare şi generatoare la rîndul ei de iubire, dar continuu dublată de dorinţa de apartenenţă veşnică la sufletul şi carnea Lui. Apoi viaţa, care poate fi despletită şi împletită în milioane de fire, miliarde de poveşti, fiecare o “sursă” de inspiraţie. O natură moartă căreia vreau să-i insuflu viaţă, o scenă pe care probabil unii nici nu o sesizează, o metaforă căzută în moalele capului, Dumnezeu ştie de unde, un lătrat de cîine, un lătrat de om, dureri şi multe altele, sînt tot atîtea trăiri sau puncte de plecare pentru un poem nou.
Petruţa Șerban se prezintă April 1, 2013 · by Directia 9 Admin · în Interviuri, Poeți contemporani
FALS RELIGIOS – Petruța Șerban
Doamne
nu mă privi în ochi
cînd îţi cer iertare
lasă-mi cîrjele
să facă muguri
pentru alte cîrje
lasă-mi degetele
să pipăie lumina
pînă la apus
lasă-mi a treia aripă
să crească
pentru zborul meu
spre tine
și Doamne
nu te mai preface
că nu ai urechi
cînd ţip
și tu te uiţi
în ochii mei
închiși de necredinţă
Petruţa Șerban este o tînără poetă din Târgoviște, un suflet nobil și înflăcărat, dar plin de modestie. De Petruța mă leagă o frumoasă prietenie virtuală. Am descoperit-o citindu-i blogul și ulterior postările de poezie de pe facebook. Mi-a apărut plină de feminitate, dar o feminitate a zilelor noastre: puternică și luptătoare, tonică și jucăușă uneori, alteori suferind cu noblețe sau dezvăluind o iubire profundă, însă mereu punîndu-și sentimentele în contrapartidă cu realitățile cinice ale zilelor noastre.
A debutat în 2012 cu volumul de poezie „Viața între paranteze drepte”, apărut la editura Grinta, Cluj-Napoca. Petruța continuă să crească și să scrie, postează lucrarile ei pe facebook spre desfătarea celor care o citesc.
Cristina Berinde: Petruța, spune-mi ceva despre tine.
Petruța Șerban: Școală generală, liceu, apoi Facultatea de Geografie din București. Cluj-Napoca a fost orașul în care mi-am dorit să trăiesc studenția. În anul în care am picat cu 8,49 la Geografie Cluj, erau doar ,,doi pe loc” la Filologie. N-am știut.:)
Am fost desenator tehnic la o fabrică din Tîrgoviște, apoi au urmat mulți ani de muncă în Editura Corint și colaborări cu alte edituri din București și din țară. Doi ani i-am petrecut la Microbilt Corporation unde am scris articole pentru site-ul firmei iar o scurtă perioadă am fost redactor-șef la Revista Cervantes.
Acum am un proiect al meu la care lucrez și pe care sper ca în curînd să încep să-l derulez.
Ce îmi place să fac? Păi cînd nu gospodăresc, desenez, citesc, îngrijesc de flori, drumețesc, dar mai ales scriu.
C.B.: Și muntele?
P. Ș.: Dependența mea de munte este veche și de fiecare dată cînd vorbesc despre asta evoc imaginea piliturii de fier atrasă de magnet. Statul prin munți sau străbătutul lor înseamnă pentru mine epurare. Un soi de dializă pe care mi-o administrez de cîte ori pot.
C.B.: Cînd și cum s-a născut poezia ta?
P. Ș.: Într-o zi de toamnă ploioasă, undeva prin clasa a IV-a… ușor, fără dureri, dar după dureri
C.B.: Ce înseamnă poezia ta pentru tine?
P. Ș.: Pacea de după războiul pe care ea îl cîștigă mereu…
C.B.: Cît de important este cititorul pentru tine?
P. Ș.: Cititorul meu este stăpînul meu. El este cel care dă valoare cuvintelor mele și cel care-mi aduce bucurie. O bucurie ca o pînză de păianjen în care m-am prins, mi-e bine și din care pentru nimic în lume nu vreau să scap.
C.B.: Știu că poezia ta se naște spontan și poate de aceea ea e concentrată și stilizată, dar cît e inspirație și cît e traspirație în poezia ta?
P. Ș.: Da, este așa cum spui tu. N-am atelier de prelucrare, deci nu transpir. Poezia mea e ,,atunci cînd e”, așa cum e. O dau complet dezbrăcată lumii…
C.B.: Se pare că ai mereu ochii deschiși pentru a vedea ceea ce se întîmplă dintr-o altă direcție. Ce te ajută să vezi atît de frumos?
P. Ș.: Nu știu, dar tare n-aș vrea să ațipesc…
,,cor de bocitoare
la căpătîi
una rîde
pentru toate zilele
cusute cu aţă albă
una rîde
pentru lacrima
ce se-ntoarce-n ochiul
primăverii de azi
una rîde pentru
toate cîte vor încremeni
restul
pentru că iar am uitat
să-nchid fereastra
cînd sufletul
stătea să se înece”
C.B.: O altă pasiune a ta este desenul. Care e diferența dintre linie și cuvînt?
P. Ș.: Niciuna. Mînă și suflet urmează aceeași traiectorie…
C.B.: Care este pentru tine sentimentul cel mai creator de poezie?
P. Ș.: Mai în glumă, mai în serios, mi s-a spus că am o „vocație” a suferinței. Nu este așa, dar recunosc suveranitatea acestui sentiment în geneza scrierilor mele.
C.B.: Ce muzică îți cîntă îngerii cînd te duci la culcare?
P. Ș.: Sonate în fîlfîit de aripi și răsturnări de clape. Dar asta numai cînd sunt în toane bune.
C.B.: Ce-ar fi viața fără poezie?
P. Ș.: Un abis fără nicio culoare și cu un singur chip. Hidos.
FALS RELIGIOS – Petruța Șerban
Doamne
nu mă privi în ochi
cînd îţi cer iertare
lasă-mi cîrjele
să facă muguri
pentru alte cîrje
lasă-mi degetele
să pipăie lumina
pînă la apus
lasă-mi a treia aripă
să crească
pentru zborul meu
spre tine
și Doamne
nu te mai preface
că nu ai urechi
cînd ţip
și tu te uiţi
în ochii mei
închiși de necredinţă
Petruţa Șerban este o tînără poetă din Târgoviște, un suflet nobil și înflăcărat, dar plin de modestie. De Petruța mă leagă o frumoasă prietenie virtuală. Am descoperit-o citindu-i blogul și ulterior postările de poezie de pe facebook. Mi-a apărut plină de feminitate, dar o feminitate a zilelor noastre: puternică și luptătoare, tonică și jucăușă uneori, alteori suferind cu noblețe sau dezvăluind o iubire profundă, însă mereu punîndu-și sentimentele în contrapartidă cu realitățile cinice ale zilelor noastre.
A debutat în 2012 cu volumul de poezie „Viața între paranteze drepte”, apărut la editura Grinta, Cluj-Napoca. Petruța continuă să crească și să scrie, postează lucrarile ei pe facebook spre desfătarea celor care o citesc.
Cristina Berinde: Petruța, spune-mi ceva despre tine.
Petruța Șerban: Școală generală, liceu, apoi Facultatea de Geografie din București. Cluj-Napoca a fost orașul în care mi-am dorit să trăiesc studenția. În anul în care am picat cu 8,49 la Geografie Cluj, erau doar ,,doi pe loc” la Filologie. N-am știut.:)
Am fost desenator tehnic la o fabrică din Tîrgoviște, apoi au urmat mulți ani de muncă în Editura Corint și colaborări cu alte edituri din București și din țară. Doi ani i-am petrecut la Microbilt Corporation unde am scris articole pentru site-ul firmei iar o scurtă perioadă am fost redactor-șef la Revista Cervantes.
Acum am un proiect al meu la care lucrez și pe care sper ca în curînd să încep să-l derulez.
Ce îmi place să fac? Păi cînd nu gospodăresc, desenez, citesc, îngrijesc de flori, drumețesc, dar mai ales scriu.
C.B.: Și muntele?
P. Ș.: Dependența mea de munte este veche și de fiecare dată cînd vorbesc despre asta evoc imaginea piliturii de fier atrasă de magnet. Statul prin munți sau străbătutul lor înseamnă pentru mine epurare. Un soi de dializă pe care mi-o administrez de cîte ori pot.
C.B.: Cînd și cum s-a născut poezia ta?
P. Ș.: Într-o zi de toamnă ploioasă, undeva prin clasa a IV-a… ușor, fără dureri, dar după dureri
C.B.: Ce înseamnă poezia ta pentru tine?
P. Ș.: Pacea de după războiul pe care ea îl cîștigă mereu…
C.B.: Cît de important este cititorul pentru tine?
P. Ș.: Cititorul meu este stăpînul meu. El este cel care dă valoare cuvintelor mele și cel care-mi aduce bucurie. O bucurie ca o pînză de păianjen în care m-am prins, mi-e bine și din care pentru nimic în lume nu vreau să scap.
C.B.: Știu că poezia ta se naște spontan și poate de aceea ea e concentrată și stilizată, dar cît e inspirație și cît e traspirație în poezia ta?
P. Ș.: Da, este așa cum spui tu. N-am atelier de prelucrare, deci nu transpir. Poezia mea e ,,atunci cînd e”, așa cum e. O dau complet dezbrăcată lumii…
C.B.: Se pare că ai mereu ochii deschiși pentru a vedea ceea ce se întîmplă dintr-o altă direcție. Ce te ajută să vezi atît de frumos?
P. Ș.: Nu știu, dar tare n-aș vrea să ațipesc…
,,cor de bocitoare
la căpătîi
una rîde
pentru toate zilele
cusute cu aţă albă
una rîde
pentru lacrima
ce se-ntoarce-n ochiul
primăverii de azi
una rîde pentru
toate cîte vor încremeni
restul
pentru că iar am uitat
să-nchid fereastra
cînd sufletul
stătea să se înece”
C.B.: O altă pasiune a ta este desenul. Care e diferența dintre linie și cuvînt?
P. Ș.: Niciuna. Mînă și suflet urmează aceeași traiectorie…
C.B.: Care este pentru tine sentimentul cel mai creator de poezie?
P. Ș.: Mai în glumă, mai în serios, mi s-a spus că am o „vocație” a suferinței. Nu este așa, dar recunosc suveranitatea acestui sentiment în geneza scrierilor mele.
C.B.: Ce muzică îți cîntă îngerii cînd te duci la culcare?
P. Ș.: Sonate în fîlfîit de aripi și răsturnări de clape. Dar asta numai cînd sunt în toane bune.
C.B.: Ce-ar fi viața fără poezie?
P. Ș.: Un abis fără nicio culoare și cu un singur chip. Hidos.